Dimineața o rupeam pe scările blocului de nerăbdare să ies afară la joacă. Care ieșea primul colinda blocurile celorlalți prieteni și făcea adunarea. Ne strigam pe nume sau fluieram melodic (aveam fiecare un cod) dar de cele mai multe ori ieșeau mămicile pe geam…

– sarutmâna tanti mama lui Ionuț, îl lăsați un pic afară? – un pic până diseara (ziceam în gândul meu).
După ce ne strângeam toți mergeam și cutreieram pădurile, câmpiile. Descopeream livezi și foste grădini, de unde ne făceam aprovizionarea cu fructe. După ce ni se linișteau burțile pline, jucam un fotbal.
“Pe câmp”, așa îi ziceam la spațiul verde care începea exact din spatele garsonierelor. Majoritatea eram acolo în marea parte a zilei. Ba cu bicicleta, ba la fotbal… fiecare cu activitățile lui. Spre seara începeau să apară părinții la lumina ultimului stâlp care lumina “câmpul”…se auzeau cum strigă câte un nume după care începeau conversațiile îndepărtate:

– stai mamă că vin… mai lasă-mă 5 minute…..

– vin acuma mamă, mai joc o tură

Cei care erau mai norocoși și stăteau până pe înserate, prindeau și câteva reprize de-a v-aţi ascunselea…cine nu, se uita de pe geam.

Trecea seara, iar dimineața începeam de la început.

Majoritatea copiilor din ziua de azi nu o să înțeleaga mare lucru din ce am scris aici.

 

Aruncă un share, pentru bucuria acelor zile 🙂

sursa foto 

Advertisements